Vitali, de Adrian Sângeorzan.

Voi începe fix cu finalul şi voi fi cât mai scurtă: A fost ca o palmă rece aplicată rapid după ceafă. De ce? Ei bine, eu îl vedeam la final mort pe acest Vitali Ahmatov.

Cine-i Vitali?

Un puşti rus, care se pare că bagă în el 'lucruri' despre care mulţi dintre cei de vârsta lui nici n-au auzit.

Deprinzând din familie dragostea dureros de sinceră pentru vodka, tipul s-a gândit că lângă doza zilnică de aburi de alcool ar sta bine şi câteva fumuri de 'marihuana' pe care le împarte cu prietena lui,Tania.

Prietenă este impropriu spus.

Tania este tipa care-i dă voie lui Vitali să-şi adăpostească limba în gura ei şi chiar mâna în chiloţii ei, depinde de cât de multă 'marihuana' reuşeşte Vitali să tragă.

Am trecut pe parcursul acestei cărţulii prin toate stările posibile, unele pe care chiar nu le încercasem de ceva vreme.

Am trecut de la inspiraţie de moment scurt-circuitată rapid, la durere, apoi la uşoare lacrimi, terminand într-o scârbă teribilă [ vezi paginile în care Vitali 'elimină' pur şi simplu zece diamante din el, sau momentul în care Daşenka naşte.]

Vitali este puştiul care se maturizează pe parcursul acestei 'vieţi' în rânduri.

Aş putea chiar spune că'Vitali' a lui Adrian Sângeorzan este chiar un bildungsroman autentic. Este captivant, impresionant, cu doze de umor uşor, doze de greaţă teribile dar şi dureri în locurile pe care nu te gândeai că le deţii.

Este genul de carte pe care nu ştii dacă s-o sorbi dintr-o dată sau s-o laşi la macerat în mâinile tale cât mai multă vreme.

Cert este că merită tot timpul!