duminică, 15 aprilie 2012

Fii demn! - Dan Puric.

...cer a nu mi se scuza absenţa în condiţiile în care nu am nicio motivaţie plauzibilă :). În fond, nu contează ce-am relatat aici ( sau mai bine zis, ce nu am mai relatat) ci bucăţile de lectură cu care m-am înfruptat...

După lecturarea a trei sferturi din " Fii demn!" a domnului Dan Puric am luat o hotărâre: Bun, omul mi-era cunoscut ca scriitor ce se leagă mai mereu de religie în rândurile sale, faţă dură cu ochi blânzi. Mi-este şi ruşine să scot capul din pământ şi să mai spun ceva bun la adresa sa.

Ei bine, aici e vorba de mai mult decât blândeţea privirii: divinitatea este "implicată" la momentul potrivit, ironia fină umple sufletele pofticioase şi " pretenţioase ", sinceritatea oferă siguranţa lecturii de care toate bucăţile de hârtie scrijelite cu cerneală au nevoie, iar realitatea " reală " afişată în stare brută este cea care ne aminteste că suntem oameni, că aparţinem unei rase înzestrate cu sentimente, cuvinte şi frumuseţe sufletească.

Respect, maestre! Fii demn în continuare, pentru că ţi-ai câştigat un cititor!