Obişnuiam să-mi fumez ţigările în acelaşi loc, o dată pe săptămână.
Acolo mereu era Ea.
Habar n-aveam care era numele ei sau din care cer picase.
Mă fascina părul ei portocaliu. Acel portocaliu ce părea extrem de natural.
Şi Ea fuma.
Dar mult mai elegant şi elevat decât mine.
Se vedea că este bine-crescută, cu bun gust şi genul uşor fandosit cu o doză destulă de sictir în unele gesturi.
Eu eram o bădărană în faţa ei.
Făcea cercuri mari şi pline din fumul pe care-l trăgea.
Plămânii ei trebuie să fi fost mai praf decât ai mei.
Pantofii bărbăteşti, pantalonii scurţi ce-mi permiteau să trag un ochi spre fesele ei şi pălăria neagră aşezată neglijent în vârful capului, completau imaginea Tipei.
Nu-mi aduc aminte să o fi văzut vreodată cu cineva.
Stătea mereu în acelasi loc, la colţul opus al blocului pe care eu îl sprijineam fumându-mi minutele.
Acolo traficul a fost mereu leneş şi de multe ori concentrarea mea asupra Ei era întreruptă de înjurături idioate ale şoferilor şi mai idioţi care n-aveau loc în traficul ăla dureros de împuţit.
Astăzi n-a mai fost în colţ.
Hm, era prima dată.
Mi-am zis că-i doar o coincidenţă stupidă şi că ar fi timpul să mi-o cam scot din minte.
În fond, nu era nici prima, nici ultima femeie care-mi ocupase viaţa pentru o perioadă.
Mi-am fumat ţigara mult mai repede decât aş fi făcut-o în mod normal.
Am călcat peste chiştoc şi l-am lăsat să lâncezească în colţ.
Când eram pe punctul de a traversa, am zărit un căpsor portocaliu, descoperit, urmat de un trup firav, cu trăsături uşor masive, acoperit într-o rochie de in albastră. 'Albastrul calmează', mi-am spus.
Hm, Tipa-mi părea cunoscută pe retină şi n-a trecut mult până să realizez că-i exact făptură pe care începusem s-o 'vânez' cu privirea de ceva vreme.
Ultima imagine cu ea însufleţită mi-o am atunci când mă săgeta cu privirea de pe partea opusă a şoselei.
Am auzit şi-un scârţâit de roţi în depărtare, dar nu-mi aduc aminte dacă venea din stânga sau din dreapta mea.
Aveam în minte-mi propriul scop şi doream să merg în sfârşit la ea să-i spun cât de frumoasă este.
Păşeam apăsat spre ea încercând să traversez nenorocita aia de stradă.
'Hei, ai grijă!', mi-a spus de pe partea opusă şi-am văzut-o alergând spre mine.
Îi auzeam sandele cum izbeau sacadat cimentul, apoi am simţit că-s împinsă cu brutalitate în direcţia din care venisem, urmând ca asfaltul să-mi sprijine coloana şi capul.
A urmat un zgomot surd, izbit, care m-a ridicat brusc în capul oaselor.
EA zăcea inertă pe asfalt, într-o baltă de sânge, iar rochia-i albastră începea să se-nroşească.
La nici jumătate de metru stătea o maşină de capacitate mare, roşie, care sigur costa mai mult decât oraţul ăsta împuţit în care mă-nvârt.
Sângele fetei se prelingea pe capota bolidului de culoare roşie sub privirile trecătorilor mult prea grăbiţi.
A mai durat o secundă pentru ca bolidul să dea înapoi şi să demareze în trombă, cu scârţăiturile de rigoare, în direcţia opusă, lăsându-mi făptura fără suflare pe asfalt, în rochia-i cândva albastră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Zi şi tu ceva! :)