miercuri, 30 martie 2011

Băieţi de gaşcă - Dan Lungu

Fiind un volum de proză scurtă am considerat necesară abordarea fiecărui text separat,în câteva idei să nu plictisesc, aşa că iată-le:



  • De vorbă cu Şopron - ludică, despre imaginaţie şi realitatea copilului. O fetiţă care ştie diferenţa dintre o zi de salariu şi sărăcie, îşi conduce prietenul imaginar prin universul ei plin de înţelesuri. Magia se destramă la venirea mamei...
  • Părul contează enorm - pornită de la replica Silviei, sau Nena, această povestire este deopotrivă tragică şi comică. Se bazează pe o prietenie originară din copilărie şi este prezentată prin vocea obiectivă, auctorială care le supraveghează destinele. Laura, cealaltă jumătate a cuplului de prietene , nu are mâini, dar reprezintă trunchiul susţine ambele vieţi. 
  • Dacă legea gravitaţiei.. - O prietenie, mai adevărată în copilărie ce devine o simulare mai târziu. Stimulaţi de mamele care le povestesc detalii despre viaţa celuilalt, reuşesc să păstreze o legătură indirectă.Rolurile din copilărie sunt inversate "proscrisul" devine "popularul" şi viceversa. În final este sugerată o demonstraţie a principiului : "totul se plăteşte în viaţă".
  • Un sfat prietenesc  - Dilema unei profesoare de filosofie care primeşte vizita unui fost elev bântuit de responsabilitatea unei decizii. Băiatul are de ales între banii "celei mai grase fete pe care a văzut-o" şi garsoniera înghesuită a părinţilor îngropaţi în datorii şi din cale-afară de suspicioşi. Finalul este ambiguu, dar şi amuzant.
  • Nevasta de la ora şapte - nu foarte reuşită din punctul meu de vedere, nu este pe gustul meu.Despre coitul obişnuit de vineri de la ora 7 cu o "nevastă" plătită.
  • Dă-mi pace îs transpirată - una dintre preferatele mele. Am o slăbiciune pentru scenele conjugale cu aer erotic şi glumeţ.Replicile lui Sergiu (prietenul prea vorbăreţ) devin un preludiu (un fel de pauză narativă) pentru jocul dintre Sebastian şi Ştefania.Merită citită şi numai pentru că te ţine cu zâmbetul pe buze de la început.   
  • Oare astea să fie renumitele prezervative - "urechile ca două pâlnii prin care natura îşi turna cu cruzime dejecţiile sonore". Începutul greoi, dar conţinutul este de un comic bizar, presărat cu descrieri (aproape) poetice, folosite în limita bunului simţ. Am aflat un cuvânt despre care nu ştiam că există, dar care mi-a stârnit curiozitatea destul cât să-l caut în DEX : PULULÁȚIE, pululații, s. f. (Med.) 1. Înmulțire rapidă și abundentă. 2. Producere rapidă de țesuturi morbide. – Din fr. pullulation. 
  • Băieţi de gaşcă - multe întâmplări, cu personaje colorate , suficient de incitantă încât să-ţi doreşti o continuare (se pare că În iad toate becurile sunt stinse ar fi o continuare). Hilară atât prin întâmplări cât şi prin limbaj, "Băieţi de gaşcă" se regăseşte (cred) în adolescenţa fiecăruia . Fie că am făcut parte dintr-un grup, am fost Palmolive sau am aspirat la aşa ceva, gaşca există în memoria oricărui adolescent. Cu izul de regret că nu am folosit replici aşa de bune sau că mi-aş fi dorit să aud povestirile istorisite prin gâtlejele din proximitatea mea, pot spune că m-a amuzat teribil.
  • Grădina lui Jürgen - o nouă ratare, după părerea mea. O acţiune cam lălăită, fără puncte de interes, destul de neutră şi plată.
  • A doua jumătate a zilei - abordează o "problemă" contemporană - ecologia, aici dusă la extrem. În această proză apare, poate ca un model sau doar cu un caracter premonitoriu, protestul scobitorilor. Atât de asemănător cu manifestaţiile care au avut loc la pompele de benzină de la noi, putând fi adunate sub numele revoluţia metalelor .
  • O englezoaică la Paşcani - structurată pe capitole cu titluri obţinute din bucăţi de replici, această proză aş prefera să nu o mai povestesc. Are un farmec nostalgic datorită nomadei stabilită la Iaşi, dar este totodată obiectivă şi reală când se compără cele două lumi.
Ca un cuvât de final pot spune că merită atenţia cititorilor. Eu una m-am convins, aştept să pun mâna pe În iad toate becurile sunt stinse. (am primit-o cadou de ziua mea 20.06)

Poftă la lecturat !

    Niciun comentariu:

    Trimiteți un comentariu

    Zi şi tu ceva! :)