joi, 17 martie 2011

De prin ţară, adunări cu gust de carte !


TÂRGUL INTERNAŢIONAL DE CARTE ŞI MUZICĂ 2011 - EDIŢIA A VIII-A 
24-03-2011 Ora: 10:00 

Proiectul cultural Târgul Internaţional de Carte şi Muzică 2011 - ediţia a VIII-a va avea loc în perioada 24 - 27 martie, în Aula Sergiu T. Chiriacescu a Universităţii Transilvania din Braşov.
 
"Târgul Internaţional de Carte şi Muzică" Braşov, ediţia a opta, 24 - 27 martie 2011, continuă o tradiţie inaugurată în 2003, reunind cu succes edituri, case de discuri şi artişti din întreaga ţară. Calitatea standurilor expoziţionale, ofertele bogate de carte, muzică, produse multimedia şi preţurile promoţionale au atras în fiecare an peste 10.000 de vizitatori din judeţul Braşov, dar şi din întreaga ţară.

Efortul colectiv al tuturor colaboratorilor asigură spiritul festiv şi primitor, în care cartea şi muzica merită să fie celebrate: pe toată durata târgului au loc numeroase lansări, sesiuni de autografe, mese rotunde, expoziţii de artă, precum şi recitaluri de excepţie.


Scopul târgului este de a facilita accesul cititorilor braşoveni şi al iubitorilor de muzică la oferta editorială de carte şi muzică, de a crea oportunităţi pentru editorii, autorii şi artiştii braşoveni de a încheia parteneriate care să aducă valorile literare şi artistice locale în atenţia publicului, la nivel naţional.

De asemenea, prin acţiunile conexe din cadrul acestui eveniment cu ecou în peisajul cultural al regiunii, organizatorii promovează valorile cultural-artistice tradiţionale.

Prin participările reprezentanţilor oraşelor înfrăţite cu Municipiul Braşov s-a urmărit familiarizarea publicului braşovean cu tradiţiile, obiceiurile şi datinile invitaţilor din străinătate, precum şi promovarea valorilor cultural-artistice locale la nivel internaţional.


Ediţia din acest an va celebra aniversarea a două decenii de existenţă a firmei Libris, iniţiatorul acestui proiect şi gazda tradiţională a celor mai importante evenimente cultural-literare din Braşov.

SURSA

Să sperăm că se vor alătura cât mai mulţi, care să ne reprezinte pe noi, cei care nu vom fi acolo. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Zi şi tu ceva! :)