luni, 29 august 2011

Despre ce se mai scrie..sau cum se mai scrie.

Se pare că nu au fost dezbătute toate ideile de cărți, deși credeam că nimic nou nu se mai poate scrie ci doar reinventa, iată că am găsit pe cineva să mă surprindă. Colindam pe internet când am descoperit site-ul webcultura. Iată ce mi-a sărit în ochi :


Vă mai aduceți aminte primul SMS pe care l-ați primit? Probabil că nu. Ei bine, Tracey Moberly și le aduce aminte pe toate. Și aceasta pentru că a salvat fiecare SMS pe care l-a primit vreodată din 1999 încoace. Iar asta nu este tot: cele aproximativ 60.000 de SMS-uri adunate în decursul timpului au fost strânse în Text Me Up!, o carte apărută în librării săptămâna trecută

Text Me Up! este o carte autobiografică. Povestea începe în Manchester – când Tracey se trezeşte în rolul de părinte singur, după divorțul ce a urmat unei relații tumultuoase – și urmărește povestea vieții ei și a oamenilor pe care i-a cunoscut, prin intermediul SMS-urilor. O poveste care, plecând din Manchester, ajunge în Londra, Moscova, New York şi Haiti, la granița dintre culturi, mainstream, muzică şi artă.



Nu, eu nu imi mai aduc aminte care a fost primul meu sms primit. Probabil a fost unul în care eram avertizată că intru în perioada de grație. Dacă cineva dintre cititori își amintește primul sms , este liber să-l împartă cu noi.

Până vom vedea această carte și în România, spor la textuit !

joi, 25 august 2011

De la Fulga la Sorescu si invers



Asa, se pare ca eu sunt cea mai lenesa de aici sau doar tipa care pe vara e exilata la tara, unde facand o paranteza e mult mai bine cand afara sunt 40 gdrade C, dar unde nu am net.
Probabil ati auzit de sau ati citit "Iona" de Marin Sorescu,piesa plina de filosofie asa cum insusi autorul sustinea. Poate un citat scurt si usor de retinut ar fi mult mai bun "Ce moarte lunga avem[...]" poate unul relevant pentru noi toti cand dam de greu ar fi"-(Cautand in jur.) Daca ar fi vreo sticla goala pe-aici, as scrie un biletel, l-as pune inauntru si l-as lansa pe mare. -Mama-as scrie- mi s-a-ntamplat o mare nenorocire.- (Rugator, exaltat.)Mai naste-ma o data!- Prima viata nu prea mi-a iesit ea. Cui nu i se poate intampla sa nu traiasca dupa pofta inimii? Dar poate a doua oara...-Si daca nu a doua oara, poate a treia oara. Si daca nici a treia, poate a patra oara. Poate a zecea oara. Tu nu te speria numai din atata si naste-ma mereu.(Pauza) - Ne scapa mereu cate ceva in viata, de aceea trebuie sa ne nastem mereu [...]". Aceasta piesulita e poate mai usor inteleasa dupa ce veti fi citit mai intai "Moartea lui Orfeu" de Laurentiu Fulga, carte pe care probabil ati citit-o sau sau de care ati auzi. Aici unul dintre pasajele prezentate de autor ne ofera si o altfel de viziune asupra Vietii de Apoi , cum sufletele nu sunt chinuite de cine stie ce draci ci doar si petrec eterniatea impovarati de pacatele primei vieti. Si aici probabil ca este mai bine reliefat citatul din "Iona"-''Ce moarte lunga avem[...]" .