sâmbătă, 30 iulie 2011

"Cianură..." sau ..."Bărbaţii sunt nişte porci" ?

Bărbaţii sunt nişte porci  

Rodica Ojog-Braşoveanu
editura Nemira
Col.suspans 
ediţia a III-a revizuită
povestiri


Întâmplarea care mi-a adus înainte această carte nu este nicidecum extraordinară. 

Scrutând cu ochiul ager al citittorului pasionat biblioteca mamei prietenului meu, am 
întrezărit una dintre cărţile autoarei Rodica Ojog-Braşoveanu. Mă atrăsese iniţial 
"Cianură pentru un surâs" , însă cerând mai multe informaţii am aflat că genul cărţii nu 
mă atrăgea deloc. În schimb mi-a fost recomandată o altă carte a aceleaşi autoare mai 
exact "Bărbaţii sunt nişte porci". Titlul m-a făcut să încerc o oarecare ezitare (sătula 
fiind de "marile doamne" care consideră barbaţii obiecte decorative), dar prezentarea 
adecvată a cărţii - proză scurtă - m-a convins.
Aşa numita "lectură de vacanţă" e greu de ales din multele cărţi "uşoare" şi uneori de 
calitate mediocră , însă cartea de faţă nu face parte din aceste categorii. Scrisă 
într-un stil digerabil şi având un umor rafinat , satisface pretenţiile unei lecturi de 
calitate. Personajele valsează în întâmplări comice sau tragice în care, paradoxal, 
femeile au comportamente "murdare". Pornind de la poveşti de dragoste, legături 
bolnăvicioase, averi, răfuieli între familii, autoarea întreţine atmosfera şi încurajează 
cititorul să avansese, veşnic nesătul şi curios. Conturul uşor creionat al caracterelor 
din societate (avarul, îdrăgostita iremediabilă, uşuratica, blegul etc.) aduce un plus de 
comic situaţiilor în care cuplurile, famiile sau personajele înoată nestingheriţi. 
Contrabalansând umorul , apare şi tragicul care marcheaza prin simplitate şi eleganţă. 
Povestirile nu sunt nici lacrimogene, nici siropoase şi în niciun caz misandrine.
Consider "întalnirea" cu această autoare, benefică deoarece mi-a oferit un strop de 
bucurie în zilele ploioase şi mi-a întregit vacanţa   
Recomand această lectură persoanelor care au simţului umorului şi care s-au săturat ca 
"lectura de vacanţă" să fie constituită din romane de mâna a doua. 

Un zâmbet în plus nu strică niciodată !

joi, 21 iulie 2011

Dilăr pentru o zi. Tot de Andrei Ruse.

Şi uite cum mi-am făcut un cadou într-o după amiază dureros de caldă.
Faptul că am citit anterior SONI m-a îndemnat să răsfoiesc şi cărţulia aceasta.
Părere de cititor: Fraţilor, Andrei Ruse este exact omul de care avem nevoie. Omul care are în câteva cuvinte înşirate pe un rând puterea de a te pune în trupul firav al personajului ce-l creionează într-un mod unic, demn de aruncat pălăria ce şade pe creştet. Plângi cot la cot cu trupurile, tremuri, te pierzi, te "prăjeşti", te pui în situaţii imposibile, încerci să cauţi soluţii, bagi ce găseşti în tine, până la finalul cărţii, când, rămâi imobilizat.

Tot respectul, dragă domnule Ruse! Aţi creat nişte rânduri din care fiecare va găsi ceva de învăţat! Eu personal sunt mulţumită.
( pentru mai multe informaţii despre autor şi alte publicaţii, aruncaţi un ochi pe www.andreiruse.ro ).


Câteva rânduri smulse din lectură:

"Începeam totodată să mă rup de lumea din jurul meu. Mă simţeam din ce în ce mai străin faţă de tot ce vedeam. Stăteam pe marginea raţiunii, undeva la muchia dintre ea şi nebunia curată."



"Lumea arăta deodată ca un muşuroi de furnici înainte de ploaie. Agitaţie. Demenţă. Îmbibată într-o frică uriaşă de ratare, o disperare în graba lor spre nimic."

"Creierul nostru se comporta exact ca surferii, pe care-i văzusem doar la televizor. Cu curul pe placă, cu picioarele în apă, mişcându-le încet, uitându-se înspre ocean, înspre orizont, după adrenalină."

"Creierul meu era în slipi şi era ars de soare."

"Planeta se rotea şi ameţeam din cauza asta. Simţeam toate legile fizicii şi mă dureau."

"Simt cu fiecare celulă. Conştiinţa mea alege în fiecare secundă o parte din mine în care să se manifeste, în care să devină conştientă şi să iubească. Am ieşit din capul meu, gata. Sunt creierul meu peste tot dacă despre creier e vorba sau el nu este decât un soft prost care traduce pentru raţiune ce simte sufletul meu."

Hai la citit, că avem pe cine! :)