vineri, 1 aprilie 2011

Revenire spectaculoasă.

După o lungă perioadă de letargie online, m-am decis (sau mai bine zis am cedat presiunii pe care o exercita asupra mea o anumită FIINŢĂ) să mai pun osul la treabă.
N-am stat însă chiar degeaba în toată izolarea mea forţată.
Am citit "Sunt o babă comunistă" a lui Dan Lungu, "Ghidul nesimţitului" al lui Radu Paraschivescu şi "Autoportret într-o oglindă spartă" al lui Octavian Paler.
Despre Ghid n-aş avea foarte multe de spus, pentru că stilul autorului de a scrie e uşor deplasat. Sunt multe cuvinte care nu-şi au rostul. Mi-a plăcut totuşi pentru că am avut ocazia să "cunosc" şi alte categorii de nesimţiţi, iar acum sper să fiu în măsură să-i ocolesc cu brio. Este absolut imposibil să nu te "loveşti" de unul dintre cazurile relatate între paginile acestei cărţi în viaţa de zi cu zi. Trebuie doar să te înarmezi cu răbdare. :)

Baba cea comunistă m-a făcut să-mi doresc să-i fac cunoştinţă cu bunica. Nu, bunica nu este o comunistă, deşi a prins în floare regimul. Este o carte de proză scurtă, de asemenea fiind scurtă şi la obiect, fără cuvinte "deştepte", putând fi pe înţelesul tuturor. Practic m-am îndrăgostit de stilul lui Dan Lungu de a-şi întinde ideile pe o buctă de hârtie. Recomand lecturarea cât mai rapidă a acestei "broşuri" despre comunismul simţit de bâtrâna doamnă.

Cât despre cartea lui Octavian Paler, ţin să precizez că este prima din cele multe ale autorului care mi-a picat sub ochi. Cu singuranţă nu va rămâne ultima!!
Când mi s-a spus că este un fel de jurnal al autorului, am fost uşor dezamăgită, gândindu-mă la o lungă istorie a tuturor lucrurilor neimportante pe care le-a realizat acesta. Dar cum pofta vine mâncând, uite aşa mi s-a deschis şi mie apetitul pentru Paler.

Cu mâna pe carte vă spun: Citiţi fraţilor ori de câte ori aveţi vreme!

3 comentarii:

  1. Din cand in cand o somatie din partea administratorului prinde bine ! Ma bucur si ca ti-am insuflat placerea da a-l citi pe O.Paler. Astept cu nerabdare opinia despre cartea pe care o citesti acum :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Abia astept sa mai citesc cate ceva pe aici, ma mir ca am descoperit blogul doar de putin timp, il ador! Ador locul asta! Nu conteaza ca nu ai scirs, ne-am delectat cu lucrurile din urma, noi cei ultimii veniti. Spor la citit si abia astept sa pun mana pe recomandarile tale!

    RăspundețiȘtergere
  3. well, multam pentru aprecierile privind recomandarile pe care le fac.
    continua sa ne urmaresti lucrul.

    hai la citit.

    RăspundețiȘtergere

Zi şi tu ceva! :)