joi, 21 iulie 2011

Dilăr pentru o zi. Tot de Andrei Ruse.

Şi uite cum mi-am făcut un cadou într-o după amiază dureros de caldă.
Faptul că am citit anterior SONI m-a îndemnat să răsfoiesc şi cărţulia aceasta.
Părere de cititor: Fraţilor, Andrei Ruse este exact omul de care avem nevoie. Omul care are în câteva cuvinte înşirate pe un rând puterea de a te pune în trupul firav al personajului ce-l creionează într-un mod unic, demn de aruncat pălăria ce şade pe creştet. Plângi cot la cot cu trupurile, tremuri, te pierzi, te "prăjeşti", te pui în situaţii imposibile, încerci să cauţi soluţii, bagi ce găseşti în tine, până la finalul cărţii, când, rămâi imobilizat.

Tot respectul, dragă domnule Ruse! Aţi creat nişte rânduri din care fiecare va găsi ceva de învăţat! Eu personal sunt mulţumită.
( pentru mai multe informaţii despre autor şi alte publicaţii, aruncaţi un ochi pe www.andreiruse.ro ).


Câteva rânduri smulse din lectură:

"Începeam totodată să mă rup de lumea din jurul meu. Mă simţeam din ce în ce mai străin faţă de tot ce vedeam. Stăteam pe marginea raţiunii, undeva la muchia dintre ea şi nebunia curată."



"Lumea arăta deodată ca un muşuroi de furnici înainte de ploaie. Agitaţie. Demenţă. Îmbibată într-o frică uriaşă de ratare, o disperare în graba lor spre nimic."

"Creierul nostru se comporta exact ca surferii, pe care-i văzusem doar la televizor. Cu curul pe placă, cu picioarele în apă, mişcându-le încet, uitându-se înspre ocean, înspre orizont, după adrenalină."

"Creierul meu era în slipi şi era ars de soare."

"Planeta se rotea şi ameţeam din cauza asta. Simţeam toate legile fizicii şi mă dureau."

"Simt cu fiecare celulă. Conştiinţa mea alege în fiecare secundă o parte din mine în care să se manifeste, în care să devină conştientă şi să iubească. Am ieşit din capul meu, gata. Sunt creierul meu peste tot dacă despre creier e vorba sau el nu este decât un soft prost care traduce pentru raţiune ce simte sufletul meu."

Hai la citit, că avem pe cine! :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Zi şi tu ceva! :)